decor decor decor

design Cicero Fârtat
© 2006-2015 UDTR; toate drepturile rezervate

decor stema Romaniei

START

Arhiva comunicatelor de presă ale UDTR


9 iulie 2015

Preşedintele României prezent la iftarul organizat de UDTR, UDTTMR şi Muftiat

Iftar la Bucuresti
Iftar la Bucuresti
Iftar la Bucuresti
Iftar la Bucureşti

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis a participat în data de , la cina de iftar organizată la Bucureşti de Uniunea Democrată Turcă din România împreună cu Muftiatul Cultului Musulman şi Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România. În alocuțiunea rostită în fața reprezentanților etnicilor de religie musulmană, a celor a cultelor religioase şi a numeroşilor diplomați acreditați în România, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis a afirmat: „Personal, mă bucur de oportunitatea de a mă întâlni cu reprezentanții unei comunități ce aduce, împreună cu celelalte minorități din România, o importantă valoare adăugată dezvoltării umane şi progresului colectvităților. Dobrogea ca regiune şi România ca țară vă sunt dumneavoastră «acasă»”.

Excelența sa, Preşedintele României a mai declarat: „Cetățenii comunității musulmane din România împart cu națiunea din care fac parte preocupări şi aspirații comune, printre care proiectul european şi angajamentul nord-atlantic. Proiectele naționale sunt indisolubil legate de rezultatele aplicării în politică, în mod concret, a respectului pentru principiile statului de drept. În această ecuație, diversitatea culturală, minoritățile etnice şi religioase ale României îşi găsesc un rol propriu, prin fundamentele morale ale existenței lor sociale, prin punțile pe care pot să le ceeze între oameni, comunități şi țări. A valoriza identitățile locale, culturale ori religioase într-un proiect național amplu, înseamnă o Românie puternică. O Românie puternică este țara care poate aduce fiecărui român-cetățean european-o viață cu mai multe oportunități şi drepturi mai bine respectate de autorități. În această Românie este locul dumneavoastră, în acest proiect vă regăsiți cu majoritatea, cu celelalte minorități şi culte.”

În încheierea alocuțiunii sale Preşedintele României a spus: „Valorile şi tradiția dumneavoastră sunt o contribuție de neînlocuit la bogăția etnică şi religioasă a României, precum şi la clădirea unei societăți a înțelegerii, toleranței, dialogului şi păcii.”

În debutul discursului său, Muftiul Cultului Musulman, Murat Iusuf a declarat: „Prezența înalților oaspeți are pentru noi o semnificație aparte ce ține de continuarea relațiilor de cooperare şi a dialogurilor instituționale cu reprezentanții statelor islamice şi a celorlalte culte recunoscute de statul român. Prin astfel de activități dorim să evidențiem în continuare modelul de conviețuire interetnic şi inter-religios din România, de promovare a religiei islamice tradiționale practicată de mai bine de 9 secole pe aceste meleaguri, aspect apreciat de statele occidentale şi de partenerii noştri. Comunitatea musulmană turcă şi tătară, autohtonă şi-a dezvoltat de-a lungul timpului, relații de prietenie cu lideri ai comunității islamice din Europa, Asia şi America fapt ce a condus direct la o cunoaştere mai bună a comunității dar şi a valorilor democratice existente în țara noastră. Aceste legături pot fi fructificate la dezvoltarea sau consolidarea relațiilor țării noastre în plan extern. Muftiatul Cultului Musulman împreună cu UDTTMR şi UDTR vor continua aceeaşi politică de protejare a valorilor religioase, islamice, față de eventuale influențe extremiste, ce pot proveni din exterior, în actualul context internațional. Rolul clericilor şi al comunității musulmane este de a proteja şi a veghea la respectarea drepturilor şi libertățillor fundamentale dobândite după 1989 în acord cu interesele naționale.” În încheiere, Muftiul Murat Iusuf le-a mulțumit Preşedintelui României şi celorlați reprezentanți ai statului pentru atenția pe care o acordă comunității musulmane şi i-a asigurat de loialitatea membrilor comunității față de interesele naționale.

Alături de liderii UDTR, Osman Fedbi – Preşedinte, Ervin Ibraim – Secretar general, Ibraim Iusein – deputat, au luat parte la cina de iftar din partea Uniunii Democrate Turce din România, preşedintele comisiei de cultură, Serin Turkoglu şi vicepreşedintele aceleiaşi comisii, Melek Osman, preşedintele comisiei de femei, Amet Melek şi vicepreşedintele aceleiaşi comisii, Accoium Durie, preşedintele comisiei de învățământ, Vildan Bormambet – inspector în MEN, preşedinții filialelor Bucureşti, Tuzla, Cumpăna, Babadag şi Măcin, domnii Şemsi Turan, Levent Salim, Bari Muselim, Accan Mologani, respectiv doamna Leman Talip.

Printre invitați s-au aflat: Ministrul Dezvoltării şi Administrației Publice, doamna Sevil Shhaideh, chestorul de poliție Nezir Gelaledin şi subprefectul Levent Accoium. La eveniment a participat şi Ambasadorul Republicii Turcia la Bucureşti, domnul Osman Koray Ertaş, dar şi însărcinatul cu afaceri al SUA, domnul Dean Thompson.

PR UDTR,


Print